Dupa unificarea Germaniei, într-o arhivă din fostul Berlin de Răsărit a fost gasita o carte legata elegant cu 105 pagini scrise intr-un cifru ciudat compus din 75.000 de semne, litere latine şi greceşti combinate cu simboluri originale,  special desenate. Două decenii au fost necesare pentru a descifra conţinutul codat – iar succesul aparţine unei echipe conduse de o tripletă de cercetători (Kevin Knight, Beáta Megyesi, Christiane Schaefer) de la universităţi americane şi suedeze.

Într-o primă etapă, textul – a carui limba originala nu a fost cunoscuta – a fost introdus în calculatoare pentru o cuantificare a caracterelor. S-a crezut că subiectul poate fi decriptat combinând şi interpretând literele greceşti şi latine, astfel că au fost eliminate toate simbolurile abstracte. Rezultatul acestei operaţiuni a fost comparat cu formatul a  aproape  80 de limbi, din nefericire fara rezultate notabile.

Au uramt alte doua etape in care literele grecesti au fost schimbate  in totalitate cu cele latine dupa care a irmat scimbarea inversa de la latine la cele grecesti. Descifrarea s-a produs din momentul în care echipa de criptografi s-a concentrat exclusiv pe caracterele abstracte. Primele două sintagme extrase, asociind simboluri asemănătoare unor litere, au fost “Ceremonie de iniţiere” şi “Parte secretă” – scrise în limba germană.

Intr-un sfarsit misterul să fie dezlegat: volumul descrie ritualurile unei societăţi secrete germane având ca obiect studiul chirurgiei oculare. criptografii se îndoiesc, însă, că organizaţia secretă ar fi avut, în afara pasiunii medicale, şi preocupări de natură revoluţionară. Cine stie?

Puteti citi textul in limba engleza si mult mai interesant, metodologia de descifrare, tot in limba engleza. Parerea mea este ca merita!

Situl cercetatorilor – aici

Franconia (Franken) este o regiune în Germania de sud. Franconia se întinde în mare parte în Bavaria de Nord, nord-estul landului Baden-Württemberg şi sudul Turingiei. Oraşele mai importante din regiune sunt Nürnberg şi Würzburg. Dialectul săsesc (saksesch, ger. sächsisch) face parte din sub-grupa germanica numita “francona” si a fost limba vorbită de coloniştii germani care au populat teritoriile Pământului crăiesc (Fundus Regius) începând din secolul al XII-lea şi până în secolul al XIV-lea. Acest dialect, care a fost folosit până în secolul al XX-lea în aproximativ 240 de localităţi întemeiate de saşi, îşi are originea de bază în graiurile francone de pe cursul mijlociu al Rinului la care s-a adăugat pe parcursul procesului de colonizare elemente din Germania centrală, de est şi de sud.

Încercările lingviştilor care au dorit să găsească în evoluţia dialectului săsesc o periodizare, se pot sintetiza în următoarele faze stabilite de Andreas Scheiner, cel mai insemnat expert in sub-dialectul sasesc [Die Mundart der Burzenländer Sachsen & [1] ] :

• originea renană a cărei amprentă se stabileşte după anul 1141.
•  asimiliarea elementelor saxone după anul 1241.
• influenţa Reformei luterane de după anul 1522, introdusă de către Johannes Honterus precum şi a limbii germane moderne.
• limpezirea şi conturarea dialectului după anul 1666 când Johannes Tröster publică la Nürnberg: „Das Alt und Neu-Teutsche Dacia”[1]

 Aşezarea geografică a localităţilor populate de saşi precum şi locul de origine al coloniştilor şi-a pus amprenta asupra limbii localnicilor. Astfel, K.Rein după lungi investigaţii a stabilit că influenţa limbii vorbite în sudul Germaniei asupra graiurilor din nordul Transilvaniei constituie diferenţa principală faţă de graiurile vorbite în sudul Transilvaniei.[2] Specialiştii deosebesc două dialecte:

• cel vorbit în nordul Transilvaniei care este reprezentat de două zone distincte avand ca centre regionale Bistriţa şi Reghin din Districtul Bistriţei.
• cel vorbit în sudul Transilvaniei având o diversitate accentuată de alte 7 centre administrative (Siebenbürgen)

Modul de autoadministrare şi uneori izolarea geografică a diferitelor localităţi a generat o „policromie” de graiuri săseşti locale. Cu toate acestea, dialectul vorbit a ajuns în cele din urmă la o structură unitară, chiar dacă unele caracteristici ale sale sunt datorate unor regiuni mai restrânse. Ca şi alte dialecte care s-au dezvoltat departe de teritoriile de origine, dialectul săsesc a păstrat o mulţime de forme lingvistice medievale care sunt inexistente sau foarte rare în Germania. Lexicul săsesc pe lângă fondul principal de cuvinte de provenienţă germană mai conţine şi:

• cuvinte care au înţeles diferit faţă de cuvintele din limba literară germană.
•  cuvinte specifice săseşti.
• cuvinte dispărute din limba germană şi din alte dialecte.
• cuvinte dialectale germane.
• cuvinte preluate din limba română şi limba maghiară [3]

Bibliografie, note si citate:

[1] A.Scheiner – Denkzeiten siebenburgisch-sachsischer Sprachgeschichte – în: Korrespondenzblatt des Vereins fur siebenburgische Landeskunde, vol.49, 1926, p.72-77; K.K.Klein – Das Ratsel der siebenburgischen Sprachgeschichte – în: Transsylvanica, p.90-139.
[2] K. Rein – Der bairische Anteil am Siebenburgisch-Sachsischen nach den Karten des Siebenburgisch-sachsischen Sprachatlasses, în: Sudostdeutsches Archiv, 1963.
[3] B.Capesius – Wesen und Werden des Siebenburgisch-Sachsischen, vol.8/1, 1965, p.19 şi 22-25. Wikicommons.

În 1486 diploma a fost confirmată de regele Ungariei Mati Corvin pentru toată Universitatea Săsească (natiunea săsească). Documentul nu s-a păstrat în original, ci numai ca o parte a reconfirmării din 1317 a Diplomei andreiene de către regele Carol Robert de Anjou. Actul în limba latină, pe pergament cu pecete atârnată (unul din cele mai vechi documente istorice din Transilvania), este păstrat la Arhivele Naţionale ale judeţului Sibiu.

Libertăţile asigurate prin acest act se referă la provincia Sibiului şi i-au unit juridic pe saşii aşezaţi aici. Astfel, privilegiile acordate acestei provincii şi locuitorilor acesteia au devenit punctul de plecare al unităţii juridice săseşti, care s-a numit, mai târziu, Pământul Crăiesc (Fundus Regius, Königsboden). Ele au rămas în vigoare 650 de ani şi au dus la o evoluţie care a asigurat timp de 800 de ani supravieţuirea populatiei de origine săsesca.

Nota istorica: Regele Andrei al II-lea ( Endre sau András; n. cca. 1175 –  1235), din dinastia arpadiană, fiul lui Béla al III-lea (1172-1196) şi al Anei de Chatillon. Andrei al II-lea a fost rege al Ungariei între 1205 -1235. Frate cu regele Emeric (Imre) al Ungariei (1196-1204) şi cu Margareta, împărăteasa Bizanţului, soţia lui Isaac al II-lea Angelos (1185-1195 şi 1203-1204).

Atât pe plan intern cât şi extern, Andrei al II-lea a dus o politică ambiţioasă, dar incoerentă. Sub influenţa primei soţii Gertrud, contesă de Merania, şi, poate, a fiicei sale Elisabeta, devenită ulterior contesă de Turingia, Andrei al II-lea a colonizat în anul 1211 în Ţara Bârsei Ordinul cavalerilor teutoni, pe care apoi l-a alungat în anul 1225, după confruntări armate. Politica de apropiere faţă de Imperiul Romano-German şi numirea în importante demnităţi laice şi clericale ale Regatului Ungariei a unor rude apropiate ale primei sale soţii, cum este cazul episcopului Berthold de Kalocsa, numit în funcţia de voievod al Transilvaniei, au determinat în anul 1213 o revolta a marii nobilimi, soldată cu uciderea Gertrudei.

Constrâns de opoziţia crescândă faţă de politica sa internă, Andrei a fost nevoit să accepte în anul 1223 ratificarea Bulei de Aur (Bulla aurea), cea mai veche constituţie a Ungariei, prin care au fost consolidate drepturile marilor magnaţi. În anul 1224 a sancţionat prin aşa-numitul Andreanum drepturile şi privilegiile coloniştilor germani (saşi) din sudul Transilvaniei. Sursa: Encyclopædia Britannica si wiki-commons

1. Majoritatea religiilor lumii sunt ne-istorice. De aici, incercarea de a le introduce in istorie este o incercare speculativa si riscanta, cu rezultate dubioase.
2. Credinta nu are nici o legatura cu istoria si afilierea individului la o religie sau alta si nu s-a bazat niciodata pe istoricitatea  religiei de apartenenta a individualului credincios.
3. Toate descoperirile arheologice insemnate, legate de religiile abrahamice (iudaism, crestinism sau islam), nu au schimbat cu nimic dogmele religioase sau relatia intre individual si religia de apartenenta (sau adoptata).

Prima concluzie: Indiferent daca manuscrisele “Codicele Iordaniene” sunt autentice sau nu, indiferent daca se refera la crestinismul primar sau nu – nimic nu se va schimba in felul in care crestinii sau bisericile crestine (indiferenta fiind denominatia)  concep religia respectiva, dogma si ritualul religios ancorat in traditiile respective.

O poveste despre codice (poate fi adevarata sau nu):

Între 2005 şi 2007, un torent de apa intr-un wadi, situat intr-o locatie din Iordania a lăsat descoperite două zone din interiorul unei peşteri dntr-o vale din nordul Iordaniei. Şuvoaiele de acest gen sunt extrem de puternice si  in caz de precipitatii mai consistente in desert devin extrem de violente, surpand malurile defileului in cauza. Un beduin iordanian a găsit un cotlon marcat cu simbolul unui sfeşnic (menorah), simbol care insoteste iudaismul pana in zilele noastre, fiind si astazi stema statului Israel . Fortand intrarea care acoperea acea zonă, a găsit locasul care conţinea niste  relicve.

Relicvele, inclusiv codicele,  se află acum în Israel, în posesia unui beduin israelian, Hassan Saeda, care pretinde că bunicul său a găsit colecţia şi că aceste cărţi sunt în posesia familiei sale de 100 de ani. Guvernul iordanian face demersuri pentru repatrierea colecţiei, conform statutului tezaurelor din legea iordaniană. Dupa parerea mea sunt slabe sansele. Ambele versiuni privind istoria manuscriselor sunt contradictorii, probabil ca nu vom afla niciodata adevaratul traseu sau autenticitatea locului unde au fost gasite si de cine.

Ce contin relicvele gasite:

Initial s-a discutat despre 20  de documente, astazi se vorbeste de 70. Impreuna cu aceste documente au fost descoperite cateva bucati de piele inscriptionate la randul lor (asemanator cu cateva dintre documente). Important de mentionat   ca desi toata lumea vorbeste de teste metalurgice ale acestor codice, acestea NU au fost efectuate. Singurul test efectuat a fost unul de carbon, facut materialului organic (bucata de piele), care a fost descoperit impreuna cu codicele. Testul indica 2000 de ani vechime +/- 100 de ani.  Fiecare din aceste codice include 5 pana la 15 “foi – filă” (leaf) de marimea unui card de credit (poate putin mai maricele –  (aproximativ 10 x 7 cm), facute dintr-un aliaj care ar putea da o duritate oarecare (bronz), dar si o maleabilitate mai buna pentru a inscriptiona (plumb). Probabil ca plumbul este predominant.  Important de mentionat ca sunt slabe sperantele ca aceste manuscrise sa contina date religioase sau referitoare direct la una dintre religiile de apartenenta. Probabil ca materialul inscriptionat este de natura ezoterica, avand in vedere ca nici un material sacru nu era scris pe un asemenea material. Pentru scrierile religioase se foloseau pieile de animale, pergamentul, papirusul. Singurul document inscriptionat  pe un metal care dateaza din aceasta regiune in aceasta perioada este “sulul de arama”, descoperit la Qumran (3Q15). Documentul respectiv in forma de sul (scroll) nu continea nici un mesaj religios si se referea la unele locasuri secrete in care s-ar fi aflat comorile Templului de la Ierusalim.  Obiceiurile vremii indicau faptul ca “secretele” trebuiau scrise pe un material mai durabil pentru a le da un potential de durabilitate  mai ridicat.

De ce Codicele Iordanian ar putea fi autentic?

1. Aparenta metalului indica o patina imposibila de realizat in zilele noastre, deci s-ar putea afirma ca apartin perioadei relevate de ramasitele organice care sunt presupus gasite impreuna.
2. Cercetatorii academici care si-au asumat (relativ) posibilitatea unei autenticitati sunt Dr. Margaret Barker si Professor Philip R. Davies, savanti onorabili, cu experienta necesara. Personal nu-i apreciez pe ambii de nici un fel, asta nu inseamna ca nu sunt seriosi.
3. Documentele prezinta simboluri specifice ale perioadei atribuite si regasite in multe documente, inclusiv “Manuscrisele de la Marea Moarta”.

De ce Codicele Iordanian ar putea fi un fals?

1. Nu sunt cunoscuti cei care au facut analizele de patina a metalului si nici studiul de carbon-radioactiv. Rezultatele fiind publicate fara sursa, cel putin pana acum.
2. Exista un conflict de sursa si de modul cum au fost descoperite.
3. IAA  (The Israel Antiquities Authority),  care a analizat provenienta, a declarat-o ca imposibila, ma refer la povestea beduinului israelian.
4. Initial s-a discutat despre 20 de manuscrise, pana la urma au aparut 70.
5. Este prima data cand un material care contine plumb apare in perioada respectiva. Materialele folosite fiind bronz, cupru, aur, sau argint.
6. Materiale asemanatoare au aparut in trecut, fiind declarate falsuri absolute ( cartile de plumb din Sacromonte)
7. David Elkington, arheologul care a dat publicitatii descoperirea, este un extrem de obscur profesionist, considerat speculativ. El a facut cunoscuta descoperirea nu inainte de ce a fi scris o carte in stil Dan Brown (In the Name of the Gods)  si a facut un film documentar anul trecut despre acest subiect.
8. Unul dintre cei mai mari epigrafisti in viata, André Lemaire, (directeur d’études à l’École pratique des hautes études) le-a declarat false.
9. Majoritatea inscriptionarilor si simbolurilor specifice sunt prezente in numismatica ebraica din toate timpurile, inclusiv cele recente. (Vezi mai jos moneda de 1 lira israeliana din 1972 (inaintea shekelului) care prezinta TOATE simbolurile din acest codice.

Crestin sau nu?

Daca acel codice se va dovedi autentic exista o mare sansa sa fie de origine crestina, din cateva motive:

1. Majoritatea scrierilor ebraice pana in secolul al III-lea d.Hr erau suluri (scrolls). Crestinii au adoptat codexul destul de timpuriu, influentati de lumea elenistica in care traiau si actionau.
2. Daca locatia de origine este cea presupusa, probabilitatea apartenentei unor iudei-crestini salvati dupa caderea Templului din Ierusalim este foarte mare. Majoritatea iudeilor-crestini din Ierusalim s-au refugiat in polisul din Pella, foarte apropiat de locul unde s-a descoperit presupusa pestera.

Parerea mea, la prima vedere:

La prima vedere, trebuie sa recunosc tentatia de a considera materialul ca unul autentic. Necunoscand sursa arheologica imi este greu sa o fac. Epigrafic, din ceea ce s-a publicat, inclin sa cred ca materialul, DACA se va dovedi autentic, apartine unei secte gnostice crestine sau iudaice. In nici un caz nu apartine crestinismului paulinic, considerat in acele timpuri drept crestinism ortodox (in sensul “cel adevarat” al cuvantului)

Manuscrisele de la Dunhuang sunt fara indoiala versiunea chineza a manuscriselor de la Marea Moarta (Qumran) sau de la Nagi Hammadi. Dunhuang este o localitate in nord-vestul Chinei, in care se afla pe un perimetru de 25 de kilometri 492 de temple budiste. In aceasta regiune, localizata intr-o “oaza” pe “drumul matasii”, exista zeci de pesteri (numite colectiv pesterile celor 1000 de Budha sau simplu pesterile Mogao -

In pesterile din Mogao au fost descoperite pana astazi aproape 300 de mii de documente datate intre secolele V si XI d.Hr. Manuscrisele includ subiecte din domenii diferite: istorie, teologie, matematica, astronomie, astrologie. Documentele religioase se refera la budism, taoism, iudaism si crestinism-nestorian. Documentele, parte din ele traduse in chineza, au fost scrise in tibetana, pali (limba indo-ariana folosita ca limba canonica) si sogodiana (dialect parsi, care a fost vorbit in parti din Uzbekistan si Tajikistan, predecesorul unui dialect modern, numit Yaghnobi, vorbit aproximativ in aceleasi locuri).

Marea descoperire lingvistica a constat in aparitia unor texte scrise intr-o limba disparuta si considerata fara urme scrise (la fel ca dacica), limba Khotanesa. Limba respectiva ar putea avea doi stramosi: brahmanica indo-ariana si scitica. Khotanesa a fost descifrata de eminentul lingvist Harold Walter Bailey (1899-1996). Trebuie sa mentionez ca in 2001 am vazut cu ochii mei langa Histria o piatra, probabil funerara, cu un scris aproape identic cu scrisul Khotanes, deci probabil Scitii au locuit acolo si poate dacii s-ar fi folosit de acest scris. In 2003, cand m-am intors, piatra respectiva disparuse.

Despre Khotanesa si inscriptiile Brahmanice – intr-o postare viitoare. Intorcandu-ne la arhiva Dunhuang, mentionez ca a fost descoperita  de un calugar taoist, pe nume Wang Yuanlu. Calugarul respectiv a vandut parti din ea, pe la inceputul secolului XX, arheologului britanic, de origine maghiara, Marc Aurel Stein (1862-1943) si sinologului francez Paul Pelliot (1878-1945). Astazi, comoara culturala a pesterilor Dunhuang se afla imprastiata intre Marea Britanie – 122.607 de documente, China – 44.660, Rusia – 21.424, Japonia – 17.000, Germania – 26.483,  Dunhuang –227 si Franta 55.684.

Despre traduceri si subiecte in postarea viitoare.

Se considera ca la formarea caracterelor grafice chineze au contribuit sase principii:

1. morfogramele, adica reprezentarea figurativa a obiectului;
2. dactilogramele, ce indica actiuni;
3. combinarea ideilor, ca un agregat logic;
4. combinarea unui element ce indica sensul cu altul ce precizeaza pronuntarea (morfo-fonograme);
5. schimbarea sensului unui semn grafic existent;
6. imprumutarea unui alt semn grafic.

De fapt, numai primele patru procedee formeaza caractere grafice. Morfogramele si dactilogramele se numesc in chineza wen (溫), iar tse/u (謝) sunt morfo-fonogramele. Celelalte categorii sunt niste agregate logice, fie intre wen, fie intre tse/u.

Foarte aproape de imaginile primare propriu-zise ale scrierii sunt cele simbolice, caci spre a exprima abstractiuni, care nu pot fi redate prin forme grafice concrete, chinezii au recurs la sugestie. Pentru „unu” trageau o linie orizontala, pentru „doi” trageau doua, pentru notiunea de „trei” adaugau cea de-a treia linie orizontala etc… Conceptul de „frontiera” se sugera printr-o bara ce traversa doua campuri. Ideea de „sus” si respectiv de „jos” era redata prin aceeasi carja, numai orientata in sus sau in jos.

Asemenea sugestii erau specifice si limbajului gestual in dactilograme. In categoria agregatelor logice se juxtapun fie mai multe imagini ale aceluiasi semn, fie doua semne diferite, atunci cand o idee abstracta era greu de reprezentat concret si material.

Unind semnele ce reprezinta „luna” si „soarele” simbolizeaza „lumina” (光 – Guāng). Ideea de „bun, fericit” (快樂 – Kuàilè) se exprima prin legarea semnului „femeie” (女子 - Nǚzǐ ) cu cel de „fiu” (兒子 – Érzi), considerandu-se o fericire ca mama sa aiba un fecior.

Fonetismul s-a strecurat in scrierea chineza prin mijlocirea rebusului. In dialectul chinez mandarin vorbit azi in regiunea Beijing, ca de altfel si in alte dialecte moderne locale, se gasesc multe omofone, adica cuvinte care se pronunta, din punct de vedere al tonului, in aceeasi maniera, dar avand sensuri diferite. Desi sumerienii si egiptenii au recurs si ei la omofonie, la chinezi aceasta are niste limite bine precizate, caci nu se poate folosi un semn grafic cu valoarea sa fonetica in toate situatiile in care se intalneste un sunet echivalent, ci numai pentru niste cuvinte bine determinate. In China sistemul rebus n-a condus la o scriere silabica, asa ca-n sumeriana, spre exemplu.

Cuvantul fu semnifica „liliac” si „fericire”, ele fiind scrise identic in chineza, pentru ca sunt omografe, cum este in limba romana „acele” (pluralul de la substantivul „ac”) si acéle (pluralul feminin al pronumelui demonstrativ de departare). Sunt cu totul rare cazurile cand se recurgea la acelasi semn grafic pentru doua omofone, care cel mai frecvent se diferentiaza cu ajutorul cheii. Aceasta este un instrument esential in scrierea chineza, alaturi de elementul fonetic, adica ideograma, care nu contine nici o indicatie privind pronuntarea cuvantului, cu exceptia imprumutului de omofone deja cunoscute. In ceea ce priveste cheia, ea este un semn plasat alaturi de elementul fonetic si care indica clasa de obiecte careia ii apartine cuvantul. Cheia este partea cuvantului care nu se pronunta. Cuvantul fen (分享 – Fēnxiǎng) care semnifica „a imparti” are ca cheie pe dao adica „cutitul” (刀). Cuvintele ce reprezinta felurile de arbori au cheie pe mu, care semnifica „arbore”.

Particularitatea ideogramelor chinezesti este, asadar, felul cu totul original cum sunt concepute: semnele grafice nu desemneaza sunete exprimate prin litere, ci stilizeaza imagini concrete sau concepte. De aceea ele pot fi pronuntate in oricare limba, fara sa importe in ce fel, si au si fost adoptate de popoare vecine ca: japonezi, coreeni si vietnamezi. Din 40.000 de ideograme, cate numara un dictionar din sec. al XVIII-lea, s-a facut o reducere la 8000, ca in uz sa se foloseasca in prezent 3000.

Ideogramele simple exprima stilizat obiecte concrete, pe cand cele complexe simbolizeaza concepte abstracte. Exemple:

• un om in picioare, cu brate atarnate pana la genunchi semnifica un „meschin, un om de nimic”;
• sau se combina ideogramele: soarele si luna care impreuna semnifica „lumina”;
• femeia si fiul semnifica „bunatate”;
• trei copaci semnifica „padure”etc…

De aceea gramatica chineza e extrem de simpla, caci cuvintele nu au flexiune.  In limba literara exista aproximativ 400 de monosilabe; in dialecte sunt 5000. S-a realizat un dictionar semantic, care ajunge la 30.000 de semne semantice. De aceea conteaza tonul pronuntarii si inflexiunile diferite ale vocii in rostirea aceleiasi monosilabe (exista opt inflexiuni diferite). Sa nu omitem nici formarea de cuvinte alaturand doua sau mai multe monosilabe diverse pe baza de sinonimie ori antonimie.

Exemple:

• ideograma kan inseamna „a privi”, dar urmata de ideograma shu(carte) semnifica „a citi”;
• ideograma wen inseamna „scriere, desen, literatura”.

Din mileniul al II-lea pe documentele de divinatie apartinand epocii dinastiei Yn se gasesc uneori combinatii de doua semne, dintre care unul reprezinta forma obiectului si celalalt, prin metoda rebus, indica pronuntarea. Aceasta situatie prelufdiaza sistemul de mai tarziu al cheilor. O cheie poate sta in preajma elementului fonetic fie sus, fie jos, la dreapta sau la stanga dupa o regula impusa de uz. In secolul al II-lea Chu-Chan in dictionarul sau enumera 540 de chei, dar numarul lor a variat de la o epoca la alta. Astazi sunt in limba chineza cel mult 214 chei, iar cunoasterea cheilor este indispensabila cunoasterii limbii chineze in forma ei scrisa. Cheile se impart dupa numarul liniilor din care sunt alcatuite fie ca ele sunt trasate singure sau combinat.

In dictionarele chineze se claseaza dupa sens, dupa pronuntie sau dupa forma exterioara a literelor. Acest criteriu este cel mai utilizat ca fiind foarte practic intrucat in vocabularul chinez este foarte dificil sa gasesti pronuntia ori sensul. De aceea, cele 214 chei au drept corespondente rubricile in care sunt incadrate toate cuvintele limbii chineze. Cautarea in dictionar a unei ideograme pe care n-o cunoastem porneste de la recunoasterea cheii sale care indica domeniul general. Sa presupunem ca ajungem la cheia numarul 73 yue care inseamna „a zice”. Cu ajutorul elementul fonetic al ideogramei care are 6 linii, cautam cea de-a sasea sectiune a cheii 73 si acolo gasim pronuntia si sensul ideogramei necunoscute: „scriere”. Pronuntarea unui cuvant se stabileste prin recurgerea la un omofon sau atunci cand ele sunt mai dificile se recurge la metoda fan chi’e intrata in uz din secolele 5-6. Se stie ca in scrierea chineza orice cuvant este format dintr-o singura silaba. Un cuvant necunoscut se descifreaza recurgand la alte doua carctere trensmise prin retinerea de la cel dintai a consoanei initiale si de la al doilea partea finala. Aceasta metoda straveche n-a fost valorificata pana la capat drept care limba chineza n-a izbutit sa-si creeze o scriere cu adevarat fonetica.

Bibliografie:

Qiu, Xigui (2000). Chinese Writing. Society for the Study of Early China and Institute of East Asian Studies, University of California, Berkeley.

Lexicografia este disciplină a lingvisticii care stabileste principiile si metodele practice de întocmire a dictionarelor. Lexicografia are doua ramuri distincte. Lexicografia practica care este sinonimul definitiei de mai sus si lexicografia teoretica care se ocupa cu semantica si sintaxa structurilor scrise si felul in care sunt formate cuvintele.

Important de mentionat ca Lexicografia nu este sinonima cu Lexicologia, desi unii o considera sinonima. Lexicologia se ocupa de relatiile dintre cuvinte si drumul parcurs de la aparitia unui cuvant pana la “ultima generatie” a dezvoltarii semantice a cuvantului. Lexicologii alcatuiesc lexicoane. Operă lexicografică cuprinde cuvintele unei limbi, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc. Lexicoanele pot fi si un dictionar tehnic sau enciclopedic, cuprinzând cunostinte de orientare din anumite domenii.

Primul lexicon Chinez, Shuōwén Jiězì (說文解字 / 说文解字- Shuo-wen chieh-tzu) din secolul al-II-lea d.Hr. folosea 10.516 semne, dintre care 9353 simple si 1163 compuse. In timp s-au constituit noua variante ale scrierii chineze. S-a ajuns ca in anul 1716 in marele dictionar al limbii chineze publicat de Kangxi (康熙字典 -Kāngxī zìdiǎn) sa fie 44.449 semne diferite. De mentionat ca sistemul hieroglific egiptean se rezuma doar la 520 de semne.

Lexicografii au ajuns sa imparta ideogramele in sase categorii:

1. ideograme care reprezinta idei concrete (600 semne);
2. idei abstracte reprezentate printr-un semn grafic (100 semne);
3. ideograme compuse (800 semne).  –  Exemple:

- Gura alaturi de foc semnifica „cuvantul”;
- Ochiul alaturi de apa semnifica „lacrima”;
- Femeia alaturi de fereastra semnifica „gelozia”;
- Femeia cu o matura semnifica „sotia”;
- Femeia asezata in casa semnifica „linistea” etc;

4. categoria semnelor derivate prin inversiune din altele (370 semne);
5. semne ale omofoniilor, idei diferite cu aceeasi pronuntare fonetica (600 semne);
6. caractere compuse din elemente fonetice si determinativul ideografic sau radicalul (40.000 semne).

Dictionarul care dateaza din secolele XVII -; XVIII avea 44.449 ideograme .S-a facut o reducere de 4000 de ideograme comune. S-a inventat un alfabet fonetic chinezesc cu litere latine care se foloseste si astazi. Din 1956 nu se mai scrie vertical, ci orizontal. Se mai fac si alte simplificari. Semnele diacritice pentru tonuri sunt patru: fie liniuta, fie accentul ascutit sau grav si caciulita intoarsa „v”, folosita ca la „a” romanesc care diferentiaza sensurile. — Exemple:

- m = mama;
- ma = textil (canepa; in sau alt material dar nu matase)
- m a = cald, fierbine sau clocot;
- m a = a certa (verbal).

Coreenii au preluat scrierea chineza considerand-o limba lor clasica. In scrierea japoneza cuvintele sunt compuse din mai multe silabe si pot fi largite cu afixe, particule, cuvinte auxiliare. In spatiul cultural japonez, scrierea chineza si-a facut aparitia prin secolul al IV-lea. In japoneza notatia fonetica este foarte importanta spre a se evita confuzia in pronuntarea ideogramelor.

Din 40.000 de ideograme, cate numara un dictionar din sec. al XVIII-lea, s-a facut o reducere la 8000, ca in uz sa se foloseasca in prezent 3000. Ideogramele simple exprima stilizat obiecte concrete, pe cand cele complexe simbolizeaza concepte abstracte.

In postarea urmatoare cateva notiuni despre constructii lexicale si notiuni gramaticale elementare.

Clendarul chinezesc este imparţit in 24 de parţi. Fiecare anotimp (perioada) include 6 parţi distincte. Cele 24 de parţi ale anului, numite

Anotimpurile formate de aceast impartire sunt: Primăvara 春 Chūn; Vara 夏 Xià; Toamna 秋 Qiū; Iarna 冬 Dōng.

Periodizare anotimpurilor se face in 6 parti fiecare. Deci 4 anotimpuri fiecare cu 6 parti distincte ne ofera structura “meteorolgica” a calendarului. Aceasta este impartirea “meteo” a calendarului chinez:

Primăvara 春 Chūn

1. 立春 Lìchūn – Inceputul primăverii (3-5 Februarie)
2. 雨水 Yǔshuǐ - Anotimul ploios (18-20 Februarie)
3. 驚蟄 Jīngzhé – Apariţia insectelor (5-7 Martie)
4. 春分 Chūnfēn – Echinocţiul de primăvară (20-22 Martie)
5. 清明 Qīngmíng – Perioada senină luminoasă (4-6 Aprilie) Sărbătoarea curăţirea mormintelor.
6. 穀雨 Gǔyǔ - Ploile cerealelor respectiv Ploile smănăturilor (19-21 Aprilie) Perioada de semănatului.

Vara 夏 Xià

1. 立夏 Lìxià – Inceputul verii (5-7 Mai). începutul iernii calde.
2. 小滿 Xiǎomǎn – recolta mică (20-22 Mai) formarea spicului, este recoltat grâul de iarnă.
3. 芒種 Mángzhòng – coacerea cerealelor (5-7 Iunie).
4. 夏至 Xiàzhì – Sosirea verii (21-22 Iunie), Solstiţiul de vară, corespunde cu miezul verii) ziua cea mai lungă anului.
5. 小暑 Xiǎoshǔ - căldura mică (6-8 Iunie)
6. 大暑 Dàshǔ – căldura mare (22-24 Iunie)

Toamna 秋 Qiū

1. 立秋 Lìqiū - Inceputul toamnei (7-9 August)
2. 處暑 Chǔshǔ – Sfârşitul căldurii (22-24 August)
3. 白露 Baílù – Roua albă (7-9 Septembrie) Începe iarna uscată.
4. 秋分 Qiūfēn - echinocţiul de toamnă (22-24 September)
5. 寒露 Hánlù – roua rece (8-9 Octombrie) Cad primele frunze.
6. 霜降 Shuāngjiàng – căderea brumei (23-24 Octombrie) Primul îngheţ.

Iarna 冬 Dōng

1. 立冬 Lìdōng – Începutul iernii (7-8 Noiembrie)
2. 小雪 Xiǎoxuě – Zăpadă moderată (22-23 Noiembrie)
3. 大雪 Dàxuě - Zăpadă mare (6-8 Decembrie)
4. 冬至 Dōngzhì - Sosirea iernii (21-23 Decembrie, Solstiţiul de iarnă)
5. 小寒 Xiǎohán – Frig moderat (5-7 Ianuarie)
6. 大寒 Dàhán – Frig mare (20-21 Ianuarie)

Calendarul chinez este un calendar astronomic lunar luand insa in considerare si ciclul solar anual combinal cu ciclurile selenare (ciclurile lunii). Calendarul poarta numele de gōngli (公曆) si este folosit pentru stabilirea sărbătorilor tradiţionale din China. Calendarul chinez este bazat pe cicluri de saizeci de ani, , lunile şi zilele repetându-se în mod ciclic cu 10 elemente cereşti tiāngān (天干) şi 12 simboluri de animale dìzhī (地支).

Ciclul de 60 de ani (sexagenar) a fost introdus în timpul dinastiei Han în secolul III (dinastie principala între 241- 233 î.Hr / 206. şi 220 î.Hr. inainte de unificarea Qin). Ciclul de 60 de ani respectiv ciclul de 12 ani a simbolurilor de animale este important pentru astrologia chineză.

Calendarul actual  începe din anul 1645, punctul lui de referita fiind meridianul estic 120 (Peking: 116°25′O). regulile calendaristice chineze sunt: (1) Ziua începe la miazănoapte; (2) in prima zi a lunii este întotdeauna Luna nouă; (3) Când e nevoie de o lună bisectă (analog anului bisect), va fi lună bisectă prima lună dintre două solstiţii de iarnă zhōngqì (中氣); (4) Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică cade totdeauna în luna XI-a.

Cele 12   zhōngqì împart orbita eliptică a pământului în 12 părţi, fiecare parte având 30°, unde cele 2 solstiţii şi cele 2 echinocţii sunt 4 zhōngqì din cele 12 zhōngqì. Perioada medie de timp dintre două zhōngqì corespunde cu 1/12 dintr-un an tropical, respectiv 30,43685 zile şi este ceva mai lung ca luna sinodică mijlocie de 29,53059 zile. Dificultatea calculării calendarului chinez se datorează faptului că acesta nu i-a în considerare valorile medii, ci se bazează pe datele astronomice exacte ale poziţiei lunii şi soarelui. Perioada de timp între două zhōngqì variază între 29,44 şi 31,44 de zile, iar o lună sinodică variază între 29,27 şi 29,84 de zile. Din această cauză destul de rar dar poate fi lună cu două zhōngqì, şi altă lună fără zhōngqì.

Cele 10 elemente – calendarul chinez contine  10 elemente (trunchiuri cereşti) sunt combinaţii a celor 5 forme de transformare cu Yin şi Yang (cer şi pământ).

1. 甲 chin. jiă, jap. kinoe (木の兄) oder kō: Lemn şi Yáng
2. 乙 chin. yĭ, jap. kinoto (木の弟) oder otsu: Lemn şi Yīn
3. 丙 chin. bĭng, jap. hinoe (火の兄) oder hei: Foc şi Yáng
4. 丁 chin. dīng, jap. hinoto (火の弟) oder tei: Foc şi Yīn
5. 戊 chin. wù, jap. tsuchinoe (土の兄) oder bo: Pământ şi Yáng
6. 己 chin. jĭ, jap. tsuchinoto (土の弟) oder ki: Pământ şi Yīn
7. 庚 chin. gēng, jap. kanoe (金の兄) oder kō: Metal şi Yáng
8. 辛 chin. xīn, jap. kanoto (金の弟) oder shin: Metal şi Yīn
9. 壬 chin. rén, jap. mizunoe (水の兄) oder jin: Apă şi Yáng
10. 癸 chin. guĭ, jap. mizunoto (水の弟) oder ki: Apă şi Yīn

Cele 12 simboluri animistice - calendarul chinez contine 12 simboluri de animale:

1. 子 zĭ: Şobolan (鼠 shŭ), siehe Anul Şobolanului
2. 丑 chŏu: Bou (牛 niú), siehe Anul Bovinei
3. 寅 yín: Tigru (虎 hŭ), siehe Anul Tigrului
4. 卯 măo: Iepure (兔 tù), siehe Anul Iepurelui
5. 辰 chén: Dragon (龍 lóng), siehe Anul Dragonului
6. 巳 sì: Şarpe (蛇 shé), siehe Anul Şarpelui
7. 午 wŭ: Cal (馬 mă), siehe Anul Calului
8. 未 wèi: Oaie (羊 yáng), siehe Anul Oii
9. 申 shēn: Maimuţă (猴 hóu), siehe Anul Maimuţei
10. 酉 yŏu: Cocoş (鷄 jī), siehe Anul Cocoşului
11. 戌 xū: Câine (狗 gŏu), siehe Anul Câinelui
12. 亥 hài: Porc (猪 zhū), siehe Anul Porcului

Cele 12 simboluri de animale sunt împărţiţi pe zile de 2 x 12 ore. Ora 24 fiind 子 iar 12 prânz – 午, păstrându-se denumirea wŭqián (午前, din japoneză gozen = înaintea calului) pentru înainte de masă şi wŭhòu (午後, jap. gogo = după cal) pentru după masă. Simbolurile de animale din horscopul chinez spre deosebire de cel european care este influenţat de poziţia soarelui, cel chinez este influenţat de poziţia lunii. Această credinţă în horoscop se presupine că ar fi apărut si ea  în timpul dinastiei Han.

Mai multe despre acest calendar in postarea urmatoare.

P.S. Bibliografie, note si citate in viitoarea postare.

Vezi postari complementare pe blogul de Istorie (Confucius / Confucianism si Tao)

Scrisul de pe aceste “oracole de oase”,  cunoscut ca jiăgŭwén – literal “scrijelit pe os”, au fost utilizate pentru divinaţie si prezicere a viitorului. Oasele au fost apoi inscripţionate cu detalii de întrebări şi răspunsuri. Cele mai multe dintre întrebări se refereau la vânătoare, război, starea vremii şi selecţie de zile de bun augur pentru ceremonii personale.

Chineza este scrisa cu caractere numite Hanzi, care sunt grafate în limitele unui pătrat imaginar, în mod tradiţional, aranjate în coloane verticale, citite de sus în jos şi de la dreapta la stânga, în coloane. In perioada recenta lucrurile sunt in schimbare si vom discuta despre asta in postarile urmatoare.  Caracterele chinezesti sunt morfeme independente ale modificărilor fonetice. Caracterele chinezesti au evoluat de-a lungul timpului din formele primitive de hieroglife. Ideea că toate caracterele chinezesti sunt fie pictografe sau ideografe este una greşită: cele mai multe caractere combină elementul fonetic şi sunt alcatuite din componente fonetice şi radicali semantici. Numai cele mai simple caractere, cum ar fi 人 ren (om), 日 ri (soare),山 shan (munte), 水 shui (apă), pot fi în întregime considerate pictograme. În anul 100 d. Hr., inteleptul renumit Xǚ Shen, în perioada Dinastiei Han, a clasificat caracterele în şase categorii şi anume: pictografe, ideografe simple, ideografe compuse, împrumuturi fonetice, compuşi din caractere fonetice şi caractere derivate. Dintre acestea, doar 4% au fost clasificate ca pictografe, iar 80-90% ca si compuşi, constând dintr-un element semantic, care indică sensul şi un element fonetic, care indică pronunţia.

Caracterele moderne sunt scrise folosind stilul standard (kǎishū). Diferite stiluri scrise sunt, de asemenea, folosite în caligrafia din Asia de Est, inclusiv scrisul de stampilă (zhuànshū), scrisul cursiv (cǎoshū) şi scrisul documentar (lìshū). Caligrafii pot scrie cu caractere tradiţionale şi simplificate, dar au tendinţa de a folosi caracterele tradiţionale pentru arta traditionala.

În prezent, există două sisteme de caractere chinezeşti. Sistemul tradiţional, folosit în Hong Kong, Taiwan, Macao si de chinezi în afara Chinei continentale. Formele de caractere standardizate datează de la sfârşitul dinastiei Han. Sistemul simplificat de caractere chineze, elaborat de conducerea Chineza în 1954 a promovat alfabetizarea în masă, cu o simplificare a simbolurilor tradiţionale, prin reducerea numărului de ştrihuri, multe forme amintind stilul rapid de scriere a caracterelor prescurtate.

Caracterele chinezesti sunt scrise cu următoarele douăsprezece trăsături (strokes)  de bază (vezi mai jos):

Un caracter poate fi format din  1 şi pana la 64 de trăsături. Nu există o ordine stabilită de a scrie trasaturile  fiecarui caracter. În dicţionare, caracterele sunt ordonate in functie de numărul de trasaturi pe care le conţin.

Vom continua despre scrisul chinez in postarea viitoare.