Prima pagină > Lingvistica > Limbile indo-europene – o introducere

Limbile indo-europene – o introducere

Limbile indo-europene sunt o grupa de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populatia planetei. Majoritatea limbilor vorbite în Europa apartin superfamiliei indo-europene. Fac exceptie limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana si finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în majoritatea ei din arabă) – si turca apartinând limbilor turcice.

Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numeste limba proto-indo-europeană (PIE); este o limbă teoretică în sensul că tot ce se stie despre această limbă izvorăste din analiza limbilor moderne si a acelora dispărute care s-au păstrat în formă scrisă. Locul geografic din care a apărut proto-indo-europeana este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei.

Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de olandezul Marcus Zuerius van Boxhorn, care observă că o serie de limbi europene se aseamănă cu persana si a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba scitilor. Această descoperire a rămas însă fără ecou în preocupările stiintifice ale vremii si a fost reluată în 1786 de filologul britanic Sir William Jones în lucrarea sa „The Sanscrit Language” („Limba sanscrită”), unde observa asemănări între 4 dintre cele mai vechi limbi cunoscute în vremea lui: sanscrita, latina, greaca si persana.

Comparatia sistematică ale acestor limbi înrudite si altor limbi vechi, realizată de Franz Bopp  în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a sustinut această teorie; iar lucrarea sa, publicată între 1833 si 1852 si intitulată „Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen” („Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică si germană”) este considerată începutul studiilor indo-europene ca disciplină academică.

În 1956, Marija Gimbutas a emis ipoteza Kurgan, combinând arheologia kurganelor cu lingvistica pentru localizarea originii popoarelor vorbitoare de limbi proto-indo-europene. Ea a dat într-o doară numele de cultura „Kurgan” după numele unor tumuli de înmormântare specifici ale căror urme au fost găsite în toată Europa.

Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni: Hindi-432 milioane; Spaniola – 390 milioane; Engleza – 341 milioane; Portugheza- 210 milioane; Bengali- 171 milioane; Rusa: milioane.

Categorii:Lingvistica Etichete:,
  1. 09/08/2010 la 10:30

    În Caucaz, limba georgiană e totuşi o limbă indo-europeană, poate singura înrudită ceva mai mult cu greaca şi cu limbile anatoliene. Probabil, în Trapezunt se vorbea o limbă asemănătoare. Azera, în schimb, e o limbă turcică (din marele grup uralo-altaic).

    Însuşi termenul kurgan vine dintr-o limbă uralo-altaică. El există şi în română, sub forma gorgan, probabil adus de pecenegi, de cumani sau de tătari. Ţinînd seama că, în limbile slave sudice, prefixul gor- desemnează o înălţime, e foarte posibil ca, prin contaminare fonetică, kurgan să fi devenit gorgan. .

    • Theophyle
      10/08/2010 la 08:12

      Salut,
      Bineinteles ca Gruzina (georgiana) este o limba indo-europeana. Cat despre etimologia „kurga-kurgan” sunteti corect.🙂

  2. maya
    09/08/2010 la 19:19

    Buna ziua si buna sa va fie inima!😆

  3. maya
    09/08/2010 la 19:21

    Theo-Phyl😆
    Multumesc foarte mult pentru redeschiderea „Paleografiei”! 🙂
    Apreciez gestul, dar si efortul!

    • Theophyle
      10/08/2010 la 08:12

      Multumesc maya🙂

  4. 11/08/2010 la 10:49

    Limba bengali e denumită de bengalezi benguli. Mi-a spus-o un bengalez din Bangladesh. Tot el mi-a lămurit şi versiunea anecdotică a toponimului Calcutta. Cică, atunci cînd englezii au intrat în Bengal, un mic escadron s-a oprit la marginea unei păduri. Acolo, un ţăran băştinaş tăia lemne. Căpitanul englez l-a-ntrebat pe ţăran: „cum se numeşte locul ăsta?” Ţăranul, crezînd că e întrebat ce-i cu lemnele, a răspuns: „Kolkhata” – azi le-am tăiat. Iar englezul a decis: „bine, aşa să-i rămînă numele”.

    • Theophyle
      14/08/2010 la 09:45

      Salut delaepicentru, multumesc pentru vizte🙂

      Povestea este draguta, dar absolut neadevarata🙂 Calcutta este europenizarea numelui original, Kalikata (numele actual al orasului). Etimologia din Bengali este din Kalikshetra, adica „tara zeitei Kali”

  1. 08/08/2010 la 15:36
  2. 08/08/2010 la 15:47
  3. 10/08/2010 la 20:50

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: