Despre Codicologie

Codicologia este disciplina istorica care se ocupa cu tehnica de scriere si producere a manuscriselor, urmărind elementele grafice, sistemele de producere a materialelor de tăiere și liniere a filelor, modul de numerotare ale acestora, stilul și ornamentația paginilor iluminate, producerea copertelor si modul in care aceste mansucrise au fost legate si pastrate initial. Ca disciplina codicologia s-a desprins din ramura principala a paleografiei pe la inceputul secolului al XX-lea.  Istoricul și profesorul Charles Samaran, în anii ’40, o prezintă în cursurile sale ca pe o disciplina independentă cu metode și obiect distinct de cel al paleografiei.

Publicitate

Manuscrisul Ashkar-Gilson

Manuscrisul Ashkar-Gilson  este rezultatul unei descoperiri accidentale, care aduce lumină asupra transmiterii manuscriselor într-una din perioadele cel mai problematice din istoria Bibliei ebraice si implicit al Vechiului Testament crestin.

Manuscrisul Ashkar-Gilson este format din doua fragmente diferite care alcătuiesc împreună textul Cântării de laudă (din Exodul 15), cântată de poporul Israel după eliberarea din sclavia egipteană, când a asistat la distrugerea armatei faraonului, în Marea Roşie. Cercetătorii cred că pergamentul a fost scris în jurul secolului al VII-lea, undeva în Orientul Mijlociu, posibil în Egipt. Nu este cunoscut modul în care cele două părţi au fost separate şi nici ce s-a întâmplat cu restul manuscrisului.

Cititi articolul integral pe situl Politeia World

Limba Punică (Cartagină)

Limba Punica sau limba Cartaginei este o limba semita vorbita in Nordul Africii si disparuta de cel putin un mileniu si jumatate. Limba a fost vorbita pe litoralul Magrebian al Africii si pe cateva insule Mediteraniene. Punica este o variatie a limbii Fenicienilor care au fost primii colonisti ai Cartaginei.

Cititi articolul integral pe Politeia World.

Limba Feniciană

Fenicia a fost una dintre cele mai vechi civilizații ale Orientului Mijlociu. Teritoriul Feniciei  a ocupat centrul si nordul Canaanului, inclusiv teritoriul  de-a lungul costei Libanului și Siriei și nordul Israelului din zilele noastre. Cultura feniciană era o cultură  maritima care s-a răspândit de-a lungul Mării Mediterane,  între anii 1200 î.Hr. si 300 î.Hr. Deși există dezbateri pe seama subiectului dacă canaanienii și fenicienii sunt doua popoare diferite, parerea mea este ca ambele popoare fac parte dintr-o uniune tribala care a generat mai tarziu (inceputul secolului al XI-lea î.Hr o parte importanta a poporului israelit, adica evreii antici).

Cititi articolul integral pe Politeia World.

Manuscris: „Liber linteus” / Etrusca – 2

Liber linteus este  cel mai lung text cunoscut redactat în etruscă, o carte veritabilă, scrisă pe pânză, care a fost fragmentată pentru înfășarea unei mumii egiptene. Trei fragmente au dispărut. Mumia se află în muzeul național al Croației din Zagreb. Textul caligrafiat  în negru și roșu, pe 12 coloane, provine din sec. I î.Hr. și conține circa 230 rânduri, respectiv 1.200 de cuvinte lizibile. Repetițiile sugerează un caracter ritual al textului. I se mai spune “calendarul religios”, care prevede data și locul pentru fiecare zi pentru ceremoniile dedicate zeităților.

Cartea Templului / 11QT – DSS –7

Carte templului este denumita academic 11QT (descoperita in  pestera 11 care este  cea mai departata pestera de Qumran – vezi harta). Am vizitat pestera, se afla la  aproximativ 4 Km la Nord de Qumran si este extrem de anevoios sa ajungi acolo. Nu cred ca astazi (dupa vreo 15 ani) m-as mai incumeta sa ajung inca o data pe acel drum. Cartea Templului este descrierea unui templu imaginar. Templul de felul care este descris nu a fost construit niciodata, nici de Solomon (descris in Cartea A Treia A Regilor 6:3) , nici de Ezdra (descris in Cartea a treia a lui Ezdra, capitolele 6-7)  si nici de Herod. Cartea descrie o revelatie Dumnezeiasca a lui Moise in care i se dicteaza cum sa construiasca Templul. O formidabila vizionare a acestei capodopere aveti aici (link la Muzeul Cartii din Ierusalim)

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Mântuitorul Străpuns – Qumran 4Q285 – DSS – 5

Documentul numerotat 4Q285 este denumit de cercetatori “The Pierced Messiah Text” sau in traducerea mea in limba Romana  “Textul Mântuitorului Străpuns”, descoperit in pestera 4, apropiata de Qumran.  El face parte dintr-un complex mai mare, denumit “The War of the Messaiah” – in romana  “Razboaiele Mântuitorului (Mesiei)”.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Inscripţia Duenos – cel mai vechi text latin

Inscripţia Duenos (bonus in latina clasica – tradus in româna, in sensul de orfandă) este probabil cel mai vechi text latin descoperit pâna astăzi. Textul este inscripţionat pe lateralele unui kernos (suport de teracotă pentru cateva  vase) care contine trei vase de argilă arsă interconectate. Descoperirea a fost facută de arheologul german Heinrich Dressel in 1880 pe colina Quirinal. Colina Quirinal (lat. Collis Quirinalis) este una din cele şapte coline ale Romei, poziţionată spre nord-est faţă de centrul istoric al oraşului Roma, din Italia. Conform unei legende, Dealul Quirinal a fost locul în care se găsea un mic sat al sabinilor, în care ar fi trăit Titus Tatius, după ce a încheiat pacea între romani şi sabini. Aceşti sabini au înălţat un altar în onoarea zeului lor, Quirinus, dealul primind numele zeului.

Mergem mai departe!

Despre esenţa acestui blog

Câteva întrebari si supoziţii prin comentarii pe acest blog aproape m-au silit să scriu acest articol, deşi din nefericire timpul meu este extrem de limitat în aceasta perioada.  Câteva lucruri premergătoare:

1. Cunosc ebraica biblică si cea contemporană la perfecţie.
2. Cunosc aramaica biblică si dialectele siriace la perfecţie.
3. Latina, greaca koine si sanskrit sunt limbi cu care lucrez curent in desluşirea textelor primare.
4. Am lucrat 6 ani la reconstrucţia textelor extrabiblice care au fost descoperite la Qumran (DSS) si la Marbata.
5. Am experienta arheologica capatata in situri din intregul Orient Mijlociu
6. Expertiza mea academica este vechiul Orient Mijlociu si perioada intratestamentala (intre Vechiul si Noul Testament, Creştinismul timpuriu si literatura apocaliptică).

Ce este acest blog:

Acest blog este un element  de informarea publică, in limba romană, despre subiecte  paleografice, epigrafice si lingvistice. Toate informaţiile pe acest blog sunt de fapt traduceri si fragmente din articole publicate in cele 150 de articole stiinţifice si 4 cărti scrise de mine in limba engleza.

Toată informaţia pe acest blog reflectă cercetarea academica modernă si este bazata pe o bibliografie care cuprinde lucrările a zeci de savanţi, in majoritatea lor de notorietate internatională.

Ce nu este acest blog:

Nu este un blog protocronist, care dezbate  superiorităţi culturale naţionale sau rasiale.

Nu accept superiortaţi sau inferioritaţi de acest gen, bazate pe percepţii sau afinitaţi personale. Daca ele exista si vor fi postate ele vor fi sterse sau neacceptate.

Nu este un blog apologetic care incearcă sa dezvolte teorii  religioase. Nu este un blog care se ocupa cu teologie sau cu adevarurile din spatele unor religii, secte sau culte religioase.

Prezenţele  mele pe internet, care se ocupă de istoria religiilor, orientul antic si teologie sunt acesta (1)  acesta,  (2)  acesta si (3) acesta. Acolo veţi putea citi şi articolele originale in limba engleză care conţin şi elementele traduse pe acest blog.

Mulţumesc pentru faptul că vizitati acest blog si pentru faptul ca nu veţi  incercă sa-l transformaţi in ceea ce nu este si nu va  fi niciodata, un blog xenofob sau antisemit care propagă ură si dezbinare.

Câteva răspunsuri in legătura cu limbile semite

Limbile semite fac parte din familia limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Noţiunea de “semitic” a fost creată în anul 1781 de filologul August Ludwig von Schlözer, profesor la Göttingen. Noţiunea face referire la personajul biblic Şem, prezentat în Vechiul Testament ca strămoş al arameilor, asirienilor, elamiţilor, caldeilor şi lidienilor disparuti in negura istoriei si a arabilor si a evreilor prezenti si in istoria noastra.

Ebraica este o limbă semitică – parte din familia de limbi afro-asiatice (hamito-semitice) – vorbită de peste şapte milioane de oameni în Israel şi folosită ca limbă rituală şi de studii religioase în comunităţile evreieşti din lume.  Limba ebraică este considerată „limba sfântă” atât a religiei iudaice, cât şi a creştinismului, ca limbă a Vechiului Testament.

La origine, Ebraica a fost  un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciana, scris cu caractere feniciene şi aflat în uzul triburilor israelite antice. In Biblie apare sub numele de “limba din Canaan” sau din Iudeea.

Primele inscrisuri in aceasta limba au fost descoperite in peninsula Sinai si constau intr-un fel de “grafiti” scrijelite pe peretii unor pesteri din sud-vestul peninsulei (le-am prezentat intr-o postare anterioara). Aceste texte se numesc “Sinitice” sau „Sinaitice” si au aparut aproximativ cu 500 de ani inaintea primelor texte considerate ebraice. Primul text ebraic descoperit a fost “Calendarul din Ghezer”. Acest “calendar” a fost descoperit in localitatea antica Ghezer (Gezer) aproximativ 30 Km. nord-vest de Ierusalim, considerat primul text ebraic cunoscut pana in zilele noastre. Data in secolul XI-XII i.Hr.,  calendarul, de o marime de 11.1 x 7.2 cm, este scrijelit pe o placuta de calcar si contine 6 perioade de doua luni fiecare, unde sunt descrise lucrarile agricole necesare in fiecare perioada.

Perioadele de dezvoltare ale limbii ebraice pot fi definite in acest fel: (1) Ebraica sinaitica sau proto ebraica secolele XIV-X i.Hr; (2) Ebraica biblică arhaică secolele X-VI i.Hr; (3) Ebraica clasică secolele VI- IV i.Hr; (4) Ebraica biblică tîrzie secolele IV-III i.Hr; (5) Ebraica mişnaica timpurie, care include si manuscrisele de la Qumran secolele III i.Hr – II d.Hr.; (6) Ebraica mişnaica tarzie, secolele II – VI  d.Hr.; (7) Ebraica medievala, secolele VI – XVII d.Hr.; (8) Ebraica emancipatiei, secolele XVIII – XIX; (9) Neo-Ebraica, vorbita azi in Israel de la sfarsitul secolului XIX.

Ce nu stim despre Ebraica. (1) Nu cunoastem felul in care s-a vorbit ebraica in antichitate, adica  felul in care s-au pronuntat unele cuvinte, inclusiv Tetragramatonul (Numele Domnului YHVE); (2) desi scrisul ebraica nu are vocale, nu cunoastem sursa celor trei A-alef, I-iod si E- ei sau hei.

Dupa Diaspora Babiloniana, o parte din evreii surghiuniti se reintorc in Judea, devenita posesiune persana sub numele de Yahud (tara evreiilor) dupa decretul lui Cyrus ce Mare, pe care l-am discutat intr-una din postarile precedente.

Din punct de vedere lingvistic se intampla trei lucruri majore. Primul este schimbarea alfabetului de tip cananit-fenician cu alfabetul aramaic (numit si patrat, din cauza formei patratoase a literelor); al doilea lucru important este intrarea masiva a limbii Aramaice, lingua franca a imperiului Persan ca limba semi-oficiala vorbita de majoritatea evreilor reintorsi; trei –  aparitia dialectului Samaritean care-si va pastra caracterele clasice cananit-feniciene (vezi postarile referitoare la Samariteni). Aceasta schisma culturala va fi definitivata de o schisma religioasa in aceasta perioada. Din nefericire, nu ne-au ramas nici un fel de documente din aceasta perioada. Primele inscrisuri descoperite care folosesc acest nou alfabet sunt Manuscrisele de la Marea Moarta, cunoscute drept manuscrisele de la Qumran.

Limba Aramaică

În timpul lui Hristos majoritatea populaţiei Iudeiei, Samariei si Galileiei vorbea aramaica. Cateva expresiile aramaice din Noul Testament dovedesc ca aceasta limba afost  folosită de Hristos. “Talitha cumi” (Marcu 5:41), “Ephphatha” (Marcu 7:34) şi “Eli, Eli, lama savachthani?” (Marcu 15:34) În timpul lui Hristos ca si astazi de alfel, în sinagogi, Biblia era si este citită în limba ebraică, însă mulţi oameni, nu o înţelegeau suficient, pentru ei existau traduceri numite Targum (pl. targumim). Aramaica a evoluat si s-a păstrat ca limbă vorbită până în ziua de azi in anumite dialecte, bineinteles diferitea de limba initiala. In anumite zone iale Orientului mijlociu, se vorbeste un dialect cunoscut sub numele de limba siriacă.

In Biblie (Vechiul Testament – Tanakh) sunt câteva capitole din cărţile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) şi Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) şi un cuvânt din Geneză (31:47) scrise în aramaică şi nu în ebraică, ca de altfel şi Gamara, o parte din Talmud. Aramaica se înrudeşte cu ebraica aşa cum romana se aseamană cu italiana (poate putin mai mult). Totusi desi limbile sunt asemanatoare sun si au fost ca două limbi distincte.

Aramaica s-a nascut in  Mesopotamia. Triburile de aramei numiti in Biblie caldeieni sau caldeii, au locuit la sud de Babilon, în jurul oraşului Ur (fost centru si oras stat Sumerian), fie in Mesopotamia Superioară între râul Chebar (Khabur) şi marea cotitură a Eufratului care are zona Haran în centru. Probabil datorită faptului că Abraham, a fost originar din Haran, Moise spune că Iacov (fiul lui Abraham) a fost “arameu” (Deuteronom 26:5). De acolo din nordul Mesopotamiei aramaica s-a răspândit către sud, pe teritoriul întregii Siria de azi. Când cetăţile siriene, a căror populaţie vorbea aramaica, au fost distruse de asirieni în secolul VIII i.Hr., populaţia lor a fost mutată în diferite părţi ale imperiului asirian. Acest fapt a determinat răspândirea rapidă a aramaicii, care era tot atât de uşor de învăţat ca şi cele mai multe dintre celelalte limbi ale vechiului orient apropiat. În final, aramaica a devenit lingua franca, o limbă internaţională a unei lumi civilizate, şi limba oficială mai întâi pentru imperiul neo-babilonian şi apoi şi pentru Imperiul Persan.

La momentul actual, limba aramaică mai este vorbită în viaţa de zi cu zi în mici comunităţi din Orientul Mijlociu (în Siria ,precum şi în Liban,Iraq sau Cipru-creştinii maroniţi);de asemenea are o mai largă răspandire ca limbă liturgică în aceleaşi zone. Probabil ca astazi vorbesc dialecte Aramaice cam 400 000 de mii de oameni.

Texte de la Marea Moarta (Qumran) scrise in limba aramaica

1QapGen ar („Genesis Apocryphon” in Aramaic)
1QapGen ar (fragments from the „Genesis Apocryphon” in Aramaic) = 1Q20
1QTLevi ar („Testament of Levi” in Aramaic) = 1Q21
1QEnGiantsa ar („Book of Giants” from „Enoch” text in Aramaic) = 1Q23
1QEnGiantsb ar („Book of Giants” from „Enoch” text in Aramaic) = 1Q24
1QNJ ar („New Jerusalem” text in Aramaic) = 1Q32 cf. 11Q18 ar

2QNJ ar („New Jerusalem” text in Aramaic) = 2Q24 cf. 1Q32 ar, 11Q18 ar
2QEnGiants ar („Book of Giants” from „Enoch” in Aramaic) = 2Q26 cf. 6Q8

3Q12-13 (unclassified Aramaic fragments)

4Q213-214 („Aramaic Levi”)
4Q246 („Aramaic Apocalypse) or „the Son of God text”

11QNJ ar („New Jerusalem” text in Aramaic) = 11Q18 cf. 1Q32, 2Q24

Avesta si limba Avestană

Avesta este cartea sfanta in Mazdeism (religia lui Zoroastru). Avesta are 4 componente: (1) Gâthâ’s, care vorbeşte de relaţiile între Ahura Mazda şi şase categorii divine numite Amesha Spenta, Nemuritoarele Binecuvântari. În primele texte sunt clasificate ca Amesha Spenta şi posterior sunt personificate în arhangheli. Sunt: Vohu Mano-Buna Gândire; Asha Vahishta – Buna Cinste;  Xshathra Varya – Tramul Perfectini; Spenta Armaiti – Binefacerile Gândirii; Haurvatāt –  Integritatea. Ameretāt- Nemurirea. Foarte aproape de Vohu Manō, se găseşte Spenta Mainyu, spiritul binefăcător, opusul lui Angra Mainyu spiritul cel rău, încarnarea negurilor şi a morţii. Chiar dacă aceste spirite sunt opuse ele sunt gemene. Gatha este compusă probabil în epoca pre-achemenidă, înaintea secolului 6 î.Hr. În timpul erei achemenizilor (648-330 i.Hr.) zoroastrismul dezvoltă concepte abstracte despre cer, infern, judecata personală şi judecata finală, despre care face aluzie Gâthâ.