Codicologie chineză – 1

Acum aproape un an si jumatate am scris despre “Manuscrisele de la Dunhuang”, care sunt fara indoiala versiunea chineza a manuscriselor de la Marea Moarta (Qumran) sau de la Nagi Hammadi. Dunhuang este o localitate in nord-vestul Chinei, in care se afla pe un perimetru de 25 de kilometri 492 de temple budiste. In aceasta regiune, localizata intr-o “oaza” pe “drumul matasii”, exista zeci de pesteri (numite colectiv pesterile celor 1000 de Budha sau simplu pesterile Mogao – mò gāo kū).

Astazi o sa incepem  o incursiune codicologica generala  a tipului de astfel de manuscrise. Manuscrisele sunt de doua feluri: sul (scroll) sau carte (codex). Chinezii, desi sunt pe drept consideratii inventatorii hartiei au cunoscut foarte tarziu formatul de carte (codex), primele scrieri in format de carte in limba chineza arhaica sunt gasite cam in secolul al IX-lea d.Hr.

Hârtia

În jurul anului 200 î.Hr. hârtia are folosită deja în China, pe atunci confecţionată din cârpe de mătase. Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, ţesătura şi bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă şi întinsă pe o foaie, mai tarziu au fost schimbate dresurile textile cu miezul arborelui de dud, din care se obtinea aceasi pasta printr-un procedeu simplificat.  Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ţinut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul care era un centru însemnat de producere a hârtiei a cazut in mainile musulmanilor.

Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria şi Egipt în cca. 900 şi în Africa de Nord puţin după aceea.  În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Xàtiva in Valencia, Spania Islamica.  Mai târziu au apărut fabrici şi în Franţa, Germania, Anglia. Din nefericire, bigotismul catolic din Europa medievala a intarziat folosirea masiva a hartiei in Europa. In 1221 d.Hr. Imparatul Frederick  al II-lea cel mai puternic om din Europa acelor vremuri, declara ca tote documentele scrise pe hartie sunt nerecunoscute si nu pot fi validate. Paralel cu aceste mizerii ale Europei occidentale, in China era folosita hartia igienica produsa din paie de orez incepand cu secolul al VI-lea (Needham, Volume 4, p. 123) si banii de hartie numite Jiaozi  (bacnote) au inceput sa fie folositi in mod curent din secolul al X-lea.

Desi au fost construit fabrici de productie a hârtiei pe tot cuprinsul Europei, marea majoritate a cantitatii de hartiei ajungea inEuropa din Imperiul Otoman pana la sfarsitul secolului al XVII-lea. Pe teritoriul Tarilor Romanesti, primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406, iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu şi în 1546 la Braşov.

Cerneala

Istoria de cernelurilor chineze este extrem de veche si ajunge  pana in secolul al XVII-le  î.Hr. Pentru a produce cerneala, chinezii utilizau plante naturale (bogate in coloranti),  enzime animale si diverse minerale. Mai tarziu, chinezii au produs cerneluri bazate numai pe materiale minerale, cum ar fi grafit, care a fost extras sau gasit la sol si  apă in care se dizolva diferite substante colorante sau diluante.

Amestecul  se aplica cu perii de de diferite formate si dimensiuni  produse special pentru aceasta cerneală. Exista dovezi ca primele cerneluri chineze, aplicate cu un fel de creioane de carbune / grafit sau stilouri cu penita  (inksticks) asemanatoare cu cele moderne cam din anul 256 î.Hr. Aceste “stilouri” sau “creioane” foloseau produse din funingine si clei animal.

Continuam saptamana viitoare cu codiologia chineza!

Publicitate

Manuscrisul Vienna Dioscurides

Vezi ca preambul articolul Despre Manuscrise. Vienna Dioscurides este un manuscris iluminat (anluminat) probabil scris pe la  începutul secolului al VI-lea, copiat dupa  De Materia Medica compus de Dioscorides în limba greacă. Acesta manuscris este un exemplar important si extrem de rar, care contine  un text  stiintific din perioada antica târzie. Format din   491 foi (o foaie are 2 pagini) in velum (pergament foarte scump  fabricat din piei de viţel, miel sau ied). Paginile   măsoară 37 pe 30 cm si  contin mai mult de 400 de miniaturi  de animale si plante, cele mai multe  făcute într-un stil naturalist foarte apropiat de sursele pictate.

 

Cititi articolul integral pe situl Politeia World

Enoh si manuscrisele de la Timbuktu (Tombouctou)

Timbuktu (Tombouctou) este un oraș în sudul statului Mali, aproape de  15 km de fluviul Niger, de care este legat prin canale, care fac viata posibila in acest oras construit in cea mai arida zona a Africii. Poziționarea geografică a acesteia a făcut din oraș un punct de întâlnire natural pentru populațiile din Africa de vest și populațiile nomade berbere și popoarele arabe din nord. Lunga sa istorie ca un avanpost comercial care lega Africa de Vest cu berberii, arabii și comercianții evrei în întreaga Africa de Nord și, astfel, indirect, cu comercianți din Europa, i-au conferit un  statut mitologic. În Occident a circulat mult timp ca o metaforă pentru locuri exotice sau ținuturi îndepărtate: „de aici / acolo până la Timbuktu”.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Codex Copiale

Dupa unificarea Germaniei, într-o arhivă din fostul Berlin de Răsărit a fost gasita o carte legata elegant cu 105 pagini scrise intr-un cifru ciudat compus din 75.000 de semne, litere latine şi greceşti combinate cu simboluri originale,  special desenate. Două decenii au fost necesare pentru a descifra conţinutul codat – iar succesul aparţine unei echipe conduse de o tripletă de cercetători (Kevin Knight, Beáta Megyesi, Christiane Schaefer) de la universităţi americane şi suedeze.

Într-o primă etapă, textul – a carui limba originala nu a fost cunoscuta – a fost introdus în calculatoare pentru o cuantificare a caracterelor. S-a crezut că subiectul poate fi decriptat combinând şi interpretând literele greceşti şi latine, astfel că au fost eliminate toate simbolurile abstracte. Rezultatul acestei operaţiuni a fost comparat cu formatul a  aproape  80 de limbi, din nefericire fara rezultate notabile.

Limbile francone – Dialectul săsesc

Franconia (Franken) este o regiune în Germania de sud. Franconia se întinde în mare parte în Bavaria de Nord, nord-estul landului Baden-Württemberg şi sudul Turingiei. Oraşele mai importante din regiune sunt Nürnberg şi Würzburg. Dialectul săsesc (saksesch, ger. sächsisch) face parte din sub-grupa germanica numita “francona” si a fost limba vorbită de coloniştii germani care au populat teritoriile Pământului crăiesc (Fundus Regius) începând din secolul al XII-lea şi până în secolul al XIV-lea. Acest dialect, care a fost folosit până în secolul al XX-lea în aproximativ 240 de localităţi întemeiate de saşi, îşi are originea de bază în graiurile francone de pe cursul mijlociu al Rinului la care s-a adăugat pe parcursul procesului de colonizare elemente din Germania centrală, de est şi de sud.

Excursus: manuscrisele de la Dunhuang

Manuscrisele de la Dunhuang sunt fara indoiala versiunea chineza a manuscriselor de la Marea Moarta (Qumran) sau de la Nagi Hammadi. Dunhuang este o localitate in nord-vestul Chinei, in care se afla pe un perimetru de 25 de kilometri 492 de temple budiste. In aceasta regiune, localizata intr-o “oaza” pe “drumul matasii”, exista zeci de pesteri (numite colectiv pesterile celor 1000 de Budha sau simplu pesterile Mogao – mò gāo kū).

Citeste articolul integral pe situl Politeia World

Excursus: Calendarul chinezesc 2/2

Clendarul chinezesc este imparţit in 24 de parţi. Fiecare anotimp (perioada) include 6 parţi distincte. Cele 24 de parţi ale anului, numite Jiéqì (節氣),împart anul soarelui in 24 de părţi asemănătoare, mai precis elipsa este împărţită în 24 de părţi a 15° fiecare, care sunt importante pentru o agricultură tradiţională. Din punct de vedere climatic această împărţire este adecvată pentru China de nord.

Citeste si comenteaza articolul pe Politeia World

Excursus: Calendarul chinezesc 1/2

Pentru a continua postareile urmatoare in care discutam despre limba chineza mi-am propus un “excursus” de doua postari in care voi incerca sa explic cateva notiuni despre calendarul chinez, fundamental pentru intelegerea elementelor unificatoare (comune) ale principiile lingvistice chineze.

Calendarul chinez este un calendar astronomic lunar luand insa in considerare si ciclul solar anual combinal cu ciclurile selenare (ciclurile lunii). Calendarul poarta numele de gōngli (公曆) si este folosit pentru stabilirea sărbătorilor tradiţionale din China. Calendarul chinez este bazat pe cicluri de saizeci de ani, , lunile şi zilele repetându-se în mod ciclic cu 10 elemente cereşti tiāngān (天干) şi 12 simboluri de animale dìzhī (地支).

Citeste si comenteaza articolul pe Politeia World

Limba Chineză / 3 – Scrisul (1)

Majoritatea lingviştilor cred că scrisul a fost inventat în China în a doua jumătate a mileniului al II-lea î.Hr. şi că nu există nici o dovadă care să sugereze transmiterea scrisului chinez dintr-o sursa straina de locatia geografica in care s-a format. Cele mai timpurii exemple de scris chinez au fost datate in perioada 1500-950 î.Hr. (dinastia Shang) şi au fost înscrise pe suprafete de oase şi carapace de ţestoasă – asa numitele „oracole de oase”.

Limba Coreeană romanizată

Multe limbi, care au fost scrise perioade indelungate cu ajutorul unor alfabete proprii sau imprumutate, au suferit din secolul al XIX-lea si pana in zilele noastre un proces de romanizare (latinizare), folosind transcrierea lingvistica a vocalbularului limbii respective, de la scrirea traditionala la una care folosea alfabetul latin. Marea majoritate a acestor romanizari/latinizari nu au avut succes. Dintre cele care au avut succes mentionam in primul rand limba Turca sau limbile asa numite ilirice, bazate pe transliterarea marelui lingvist Ljudevit Gaj (1809  – 1872), care include in special limbile fostei Iugoslavii (Croata, Slovena Sarba, etc.)

Puteti citi si comenta articolul pe portalul Politeia World