Codicologie chineză – 1

Acum aproape un an si jumatate am scris despre “Manuscrisele de la Dunhuang”, care sunt fara indoiala versiunea chineza a manuscriselor de la Marea Moarta (Qumran) sau de la Nagi Hammadi. Dunhuang este o localitate in nord-vestul Chinei, in care se afla pe un perimetru de 25 de kilometri 492 de temple budiste. In aceasta regiune, localizata intr-o “oaza” pe “drumul matasii”, exista zeci de pesteri (numite colectiv pesterile celor 1000 de Budha sau simplu pesterile Mogao – mò gāo kū).

Astazi o sa incepem  o incursiune codicologica generala  a tipului de astfel de manuscrise. Manuscrisele sunt de doua feluri: sul (scroll) sau carte (codex). Chinezii, desi sunt pe drept consideratii inventatorii hartiei au cunoscut foarte tarziu formatul de carte (codex), primele scrieri in format de carte in limba chineza arhaica sunt gasite cam in secolul al IX-lea d.Hr.

Hârtia

În jurul anului 200 î.Hr. hârtia are folosită deja în China, pe atunci confecţionată din cârpe de mătase. Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, ţesătura şi bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă şi întinsă pe o foaie, mai tarziu au fost schimbate dresurile textile cu miezul arborelui de dud, din care se obtinea aceasi pasta printr-un procedeu simplificat.  Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ţinut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul care era un centru însemnat de producere a hârtiei a cazut in mainile musulmanilor.

Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria şi Egipt în cca. 900 şi în Africa de Nord puţin după aceea.  În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Xàtiva in Valencia, Spania Islamica.  Mai târziu au apărut fabrici şi în Franţa, Germania, Anglia. Din nefericire, bigotismul catolic din Europa medievala a intarziat folosirea masiva a hartiei in Europa. In 1221 d.Hr. Imparatul Frederick  al II-lea cel mai puternic om din Europa acelor vremuri, declara ca tote documentele scrise pe hartie sunt nerecunoscute si nu pot fi validate. Paralel cu aceste mizerii ale Europei occidentale, in China era folosita hartia igienica produsa din paie de orez incepand cu secolul al VI-lea (Needham, Volume 4, p. 123) si banii de hartie numite Jiaozi  (bacnote) au inceput sa fie folositi in mod curent din secolul al X-lea.

Desi au fost construit fabrici de productie a hârtiei pe tot cuprinsul Europei, marea majoritate a cantitatii de hartiei ajungea inEuropa din Imperiul Otoman pana la sfarsitul secolului al XVII-lea. Pe teritoriul Tarilor Romanesti, primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406, iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu şi în 1546 la Braşov.

Cerneala

Istoria de cernelurilor chineze este extrem de veche si ajunge  pana in secolul al XVII-le  î.Hr. Pentru a produce cerneala, chinezii utilizau plante naturale (bogate in coloranti),  enzime animale si diverse minerale. Mai tarziu, chinezii au produs cerneluri bazate numai pe materiale minerale, cum ar fi grafit, care a fost extras sau gasit la sol si  apă in care se dizolva diferite substante colorante sau diluante.

Amestecul  se aplica cu perii de de diferite formate si dimensiuni  produse special pentru aceasta cerneală. Exista dovezi ca primele cerneluri chineze, aplicate cu un fel de creioane de carbune / grafit sau stilouri cu penita  (inksticks) asemanatoare cu cele moderne cam din anul 256 î.Hr. Aceste “stilouri” sau “creioane” foloseau produse din funingine si clei animal.

Continuam saptamana viitoare cu codiologia chineza!

Despre Codicologie

Codicologia este disciplina istorica care se ocupa cu tehnica de scriere si producere a manuscriselor, urmărind elementele grafice, sistemele de producere a materialelor de tăiere și liniere a filelor, modul de numerotare ale acestora, stilul și ornamentația paginilor iluminate, producerea copertelor si modul in care aceste mansucrise au fost legate si pastrate initial. Ca disciplina codicologia s-a desprins din ramura principala a paleografiei pe la inceputul secolului al XX-lea.  Istoricul și profesorul Charles Samaran, în anii ’40, o prezintă în cursurile sale ca pe o disciplina independentă cu metode și obiect distinct de cel al paleografiei.

Manuscrisul Vienna Dioscurides

Vezi ca preambul articolul Despre Manuscrise. Vienna Dioscurides este un manuscris iluminat (anluminat) probabil scris pe la  începutul secolului al VI-lea, copiat dupa  De Materia Medica compus de Dioscorides în limba greacă. Acesta manuscris este un exemplar important si extrem de rar, care contine  un text  stiintific din perioada antica târzie. Format din   491 foi (o foaie are 2 pagini) in velum (pergament foarte scump  fabricat din piei de viţel, miel sau ied). Paginile   măsoară 37 pe 30 cm si  contin mai mult de 400 de miniaturi  de animale si plante, cele mai multe  făcute într-un stil naturalist foarte apropiat de sursele pictate.

Evanghelia Sfântului Augustin – (MS. 286)

Vezi ca preambul articolul Despre Manuscrise.  Evanghelia Sfântului Augustin (Cambridge, Corpus Christi College, Lib. MS. 286) este o Evanghelie iluminata, care datează din secolul al VI-lea d.Hr. Aceasta a fost scrisa în Italia si a ajuns în Anglia, destul de curând după crearea sa, astfel ca în   secolul al XVI-lea, cand a fost pentru prima oara mentionata, aceasta ar fi fost  probabil la Canterbury de aproape o mie de ani. Evanghelia are 265 de pagini de aproximativ 252 x 196 mm. Din nefericire, nu  este completă, lipsind în special pagini cu miniaturi.

Codex Leicester

Codexul Leicester este o colectie de 18 documente duble, adică 36 de file scrise fată-verso  de către Leonardo da Vinci între anii 1506 si 1510. Documentele au fost cumparate de Thomas Coke, Duce de Leicester si au apartinut o lunga perioada de timp (1717-1980) urmasilor lui. In 1980 documentele au fost cumparate de miliardarul rosu, americanul Armand Hammer, cel descris in monumentalul film “Reds” (Roşii) si interpretat de Warren Beatty.

Enoh si manuscrisele de la Timbuktu (Tombouctou)

Timbuktu (Tombouctou) este un oraș în sudul statului Mali, aproape de  15 km de fluviul Niger, de care este legat prin canale, care fac viata posibila in acest oras construit in cea mai arida zona a Africii. Poziționarea geografică a acesteia a făcut din oraș un punct de întâlnire natural pentru populațiile din Africa de vest și populațiile nomade berbere și popoarele arabe din nord. Lunga sa istorie ca un avanpost comercial care lega Africa de Vest cu berberii, arabii și comercianții evrei în întreaga Africa de Nord și, astfel, indirect, cu comercianți din Europa, i-au conferit un  statut mitologic. În Occident a circulat mult timp ca o metaforă pentru locuri exotice sau ținuturi îndepărtate: “de aici / acolo până la Timbuktu”.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Manuscrisul Ashkar-Gilson

Manuscrisul Ashkar-Gilson  este rezultatul unei descoperiri accidentale, care aduce lumină asupra transmiterii manuscriselor într-una din perioadele cel mai problematice din istoria Bibliei ebraice si implicit al Vechiului Testament crestin.

Manuscrisul Ashkar-Gilson este format din doua fragmente diferite care alcătuiesc împreună textul Cântării de laudă (din Exodul 15), cântată de poporul Israel după eliberarea din sclavia egipteană, când a asistat la distrugerea armatei faraonului, în Marea Roşie. Cercetătorii cred că pergamentul a fost scris în jurul secolului al VII-lea, undeva în Orientul Mijlociu, posibil în Egipt. Nu este cunoscut modul în care cele două părţi au fost separate şi nici ce s-a întâmplat cu restul manuscrisului.

Manuscrisele, vechi de 1300 de ani, se numără printre puţinele manuscrise biblice cunoscute, care au supravieţuit epocii în care au fost scrise. Ele au existat separat, fără să fie corelate, până în 2007, când publicarea unei fotografii în presă a atras atenţia unor cercetatori care au făcut o legatură între ele.